Muncitori sezonieri
Împuternicitul Guvernului Federal pentru Migraţie, Refugiaţi şi Integrare, (Oficiul pentru Egalitatea de Tratament a Lucrătorilor din UE) şi Ministerul Federal al Alimentaţiei şi Agriculturii (BMEL) vă informează despre particularităţile muncii sezoniere în agricultură în perioada pandemiei. Pentru propria siguranţă şi pentru protecţia celorlalţi: vă rugăm să vă vaccinaţi acasă împotriva virusului COVID-19.
Ce adeverinţe îmi trebuie pentru a veni Germania?
- Dacă sunteţi vaccinat complet, adică şi cu doza de rapel sau dacă v-aţi vindecat după o infecţie cu coronavirus, vă trebuie doar un certificat de vaccinare sau o adeverinţă medicală de vindecare, eliberate în germană, engleză sau franceză, italiană sau spaniolă. Pentru a afla dacă vaccinul pe care l-aţi primit este acceptat în Germania şi pentru a şti câte doze de vaccin sunt necesare, vezi aici: https://www.pei.de/impfstoffe/covid-19
- Dacă aţi fost vaccinat cu „Sputnik” sau „Sinovac”, reţineţi că certificatul de vaccinare nu este valabil în Germania.
- Dacă nu sunteţi vaccinat deloc şi nici vindecat după boala COVID-19, faceţi un test corona înainte de a veni aici. Puteţi face ori un test rapid antigen oficial (cu rezultat imediat), ori un test PCR (cu analiză de laborator). Un simplu test rapid, făcut acasă, fără nicio adeverinţă, nu ajunge. Aveţi nevoie de un certificat oficial de testare.
- Nu faceţi testul cu mai mult de 48 de ore înainte de a ajunge aici. Dacă veniţi cu autocarul, testul PCR nu poate fi mai vechi de 48 de ore înainte de plecare. Testele trebuie să le plătiţi personal. Întrebaţi-l totuşi pe patronul la care lucraţi dacă poate să vă achite taxele de testare.
Trebuie să intru în izolare după ce am ajuns în Germania?
- Nu. Carantina nu mai este acum obligatorie la sosirea în ţară.
Ce adeverinţe îmi trebuie în Germania?
- Până pe data de 19 martie 2022 veţi avea nevoie aproape peste tot de aşa-numita adeverinţă „3G” (vaccinat, vindecat sau testat), pe care trebuie să o prezentaţi la cerere. Adeverinţa „3G” se foloseşte atât la serviciu, cât şi în spaţiile de cazare şi în toate mijloacele de transport în comun. Adeverinţa poate fi un certificat de vaccinare sau unul de vindecare după boala COVID-19. În caz contrar, veţi avea nevoie de un certificat actual de testare. Pentru a obţine acest certificat, va trebui să faceţi gratuit un test antigen rapid la unul din centrele publice de testare. Testul antigen rapid nu poate fi mai vechi de 24 de ore, iar testul PCR nu mai vechi de 48 de ore.
- În alte locuri, cum ar fi de ex. în magazine (cu excepţia magazinelor alimentare şi a supermarket-urilor), nu puteţi intra decât cu un certificat „3G” (vaccinat , vindecat sau recuperat).
- În anumite locuri se aplică o regulă şi mai strictă, numită „2G+”: pe lângă certificatul de vaccinare sau vindecare aveţi nevoie acolo şi de un certificat oficial de testare.
Cum să mă feresc de coronavirus la serviciu şi acasă?
- La serviciu: păstraţi o distanţă de 1,5 m faţă de ceilalţi colegi de muncă.
- Folosiţi masca FFP2 sau medicală (de operaţie), dacă nu puteţi respecta o distanţă minimă de 1,50 m, în timp ce vă deplasaţi într-o clădire, sau când vă aflaţi cu alte persoane într-o cameră, în maşină etc.
- Schimbaţi masca periodic şi nu aşteptaţi până se umezeşte complet. Schimbaţi masca cel puţin o dată pe zi. Firma la care lucraţi trebuie să vă dea gratuit o nouă mască.
- Patronul stabileşte echipa în care veţi lucra. Veţi munci în echipe cât se poate de mici, fără a le schimba, veţi lua pauzele împreună şi veţi merge împreună la câmp.
- În spaţiul de cazare veţi locui (dacă se poate) numai cu colegii de echipă. Se aplică regula generală: „Muncim împreună, locuim împreună.” În spaţiul de cazare al echipei masca nu este obligatorie.
Ce se întâmplă dacă voi fi testat COVID pozitiv în Germania?
- Persoanele testate COVID pozitiv, care au simptome de boală, trebuie să mai facă şi un test PCR gratuit. Dacă nu aveţi simptome de boală, ajunge şi un simplu test de tip PoC-NAT (care amplifică acidul nucleic din corp, rezultatul se obţine imediat).
- Dacă şi acest test este pozitiv, va trebui să vă autoizolaţi în locuinţa proprie, să rămâneţi acolo şi să nu vă întâlniţi cu nicio altă persoană.
- Perioada de izolare la domiciliu este de 10 zile. După a şaptea zi de izolare şi numai dacă simptomele au dispărut cu 48 de ore înainte puteţi face un nou test PCR sau un test rapid antigen, oficial. Dacă testul este negativ, puteţi părăsi domiciliul.
- Întrebaţi-l pe patron ce reguli trebuie respectate în acest caz.
- Persoanele care s-au îmbolnăvit de corona vor primi salariul şi în concediul de boală, dar numai dacă au lucrat deja cel puţin patru săptămâni.
- Dacă sunteţi complet vaccinat, veţi primi bani şi în primele patru săptămâni de activitate.
- Cazarea trebuie să şi-o plătească fiecare în continuare.
Ce se întâmplă dacă mă îmbolnăvesc? Cine-mi plăteşte taxele medicale dacă trebuie să merg la doctor?
- Dacă aveţi asigurare de sănătate acasă şi dacă aveţi şi formularul A1, veţi fi asigurat de sănătate şi aici, pe toată perioada lucrărilor sezoniere. Nu uitaţi acasă cardul european de asigurare de sănătate.
- Dacă aveţi în Germania un contract de muncă normal, cu asigurări sociale, aveţi atunci şi asigurarea de sănătate.
- Dacă lucraţi doar ca sezonier - adică maxim 3 luni sau 70 zile - înseamnă că nu aveţi automat şi o asigurare de sănătate.
- Începând din 1 ianuarie 2022 lucrătorii sezonieri sunt însă obligaţi să aibă o asigurare de sănătate.
- Dacă nu aveţi nicio altă asigurare, atunci patronul va încheia un contract de asigurare de sănătate comun, pentru întreaga echipă de lucrători. Patronul suportă de obicei şi cheltuielile cu asigurarea lucrătorilor. Dacă nu, va trebui să stabilească cu dvs. o altă regulă.
RECOMANDARE: Verificaţi vă rugăm înainte de a sosi în Germania dacă aveţi o asigurare de sănătate.
Ce fac cu contractul de muncă?
- Dacă aveţi un contract de muncă, sunteţi obligat să-l purtaţi permanent!
- Sezonierii din agricultură au toate drepturile prevăzute de legile germane. Pentru a afla de exemplu ce sumă vi se poate trage din salariu pentru cazare, vezi aici: www.faire-mobilitaet.de/landwirtschaft
- Salariul minim brut a cescut pe 1 ianuarie 2022 la 9,82 euro/oră. Unii patroni plătesc salariul în acord, dar pentru fiecare oră lucrată în luna respectivă trebuie să primiţi cel puţin salariul minim.
- Vă recomandăm să vă notaţi în fiecare zi colegii cu care lucraţi şi numărul de ore muncite.
Ce se întâmplă dacă am un accident de muncă?
- Informaţi patronul la care lucraţi.
- În cazul unui accident de muncă, taxele medicale şi celelalte cheltuieli vor fi suportate de Casa de asigurări pentru accidente de muncă în agricultură.
Pot să-mi fac vaccinul anti-COVID şi în Germania?
- Sezonierii au dreptul să se vaccineze şi în Germania.
- Deoarece vaccinul îşi face efectul de-abia după două săptămâni de la vaccinare, vă recomandăm să vă vaccinaţi acasă.
- Patronul trebuie să vă explice cum vă puteţi vaccina aici. La nevoie, trebuie să vă dea liber ca să mergeţi la vaccinare.
- La centrul de vaccinare aveţi nevoie de următoarele acte: cartea de identitate, contractul de muncă sau de o adeverinţă de serviciu de la firma la care lucraţi.
- Dacă patronul v-a programat la vaccinare în timpul serviciului, sau dacă nu v-aţi putut programa în timpul liber, aveţi dreptul la plata salariului şi în timpul absenţei de la serviciu.
Alte informaţii şi birouri de consiliere:
Casa de asigurări sociale din Agricultură, Silvicultură şi Legumicultură (SVLFG) vă oferă gratuit informaţii şi sfaturi pe tema siguranţei şi sănătăţii muncii, în diferite limbi:
www.agriwork-germany.de/webapp-saisonarbeit/
www.youtube.com/watch?v=uxlml_AFHME&list=PLxhmJE7PYUHS8xUPRY9SddGgXntai9Dpg
www.youtube.com/watch?v=6cMM9T7yuPk&list=PLxhmJE7PYUHSx0wGe8YJbol0-flgUQV-F
www.svlfg.de/auslaendische-saisonarbeitskraefte
www.svlfg.de/information-saisonarbeitskraefte
Linie verde gratuită: +49 561 78510010
Organizaţia „Faire Mobilität” oferă gratuit informaţii şi sfaturi pentru sezonierii agricoli pe tema legislaţia muncii şi drepturile sociale (în diverse limbi):
www.arbeitundleben.de/arbeitsfelder/beratungsnetzwerk
www.faire-mobilitaet.de/landwirtschaft
www.fair-arbeiten.eu
Linie verde gratuită: +800 0005780
Cel mai apropiat centru de consiliere în care se vorbeşte româna:
www.eu-gleichbehandlungsstelle.de/eugs-de/eu-buerger/beratungsstellen-suche
Pentru sezonierii veniţi din afara UE vezi pagina internet a centrelor de consiliere ale organizaţiei „Faire Integration” (în diferite limbi):
www.faire-integration.de/en/