Dreptul de ședere

Ședere

Ca cetățean UE cu dreptul la libera circulație nu aveți nevoie pentru călătorie sau pentru șederea în Germania de o viză sau de permis de ședere. 

1. Intrare

Poziția privind dreptul la ședere al cetățenilor UE este reglementată de legea privind libera circulație/UE (FreizüG/EU). Cu toate acestea, unele dispoziții din Legea privind șederea se aplică și cetățenilor UE, de ex. de la accesul la cursurile de germană (art. 11 FreizügG/UE). Dacă reglementările FreizügG/UE nu sunt aplicabile, deoarece dreptul la liberă circulație a fost anulat de către Autoritatea Competentă pentru Străină prin așa numita „constatare de pierdere“, se aplică legea privind șederea.

Pentru intrarea în Germania pentru un cetățean UE este necesară o carte de identitate valabilă (pașaport sau carte de identitate). Intrarea precum șederea pentru o durată de până la 3 luni nu implică condiții sau premise.

Vă puteți bucura de dreptul de ședere de peste 3 luni dacă:

  • sunteți angajat sau lucrați ca persoană independentă,

  • faceți o formare profesională sau

  • sunteți în căutarea unui loc de muncă sau

  • nu lucrați dar aveți mijloace de existență proprii și asigurare de sănătate (valabil și pentru studenți) sau

  • ați staționat minim 5 ani în Germania în mod regulat (drept de ședere pentru o perioadă lungă).

2. Transferul domiciliului în Germania

Dacă vă mutați domiciliul în Germania trebuie - fiind în interiorul țării - să vă înregistrați în termen de 2 săptămâni după mutare la Direcția de Evidență a Populației din localitatea dvs. din Germania . În acest sens aveți nevoie de o „confirmare de locuință“ de la proprietarul dvs. Astfel proprietarul confirmă mutarea. La înregistrare trebuie să prezentați pentru toate persoanele care se mută cărțile de identitate sau pașapoartele. Direcția de Evidență a Populației competentă transmite apoi datele necesare către Autoritatea Competentă pentru Străini.

Atenție: Dacă depășiți termenul de înregistrare puteți primi o amendă de până la 1000 € .

Indiciu: În măsura în care puteți, se recomandă ca la înregistrarea la Direcția de Evidență a Populației să prezentați o adeverință de la angajator respectiv contractul individual de muncă. Direcția de Evidență a Populației transmite aceste documente împreună cu datele de înregistrare către Autoritatea Competentă pentru Străini.

Autoritatea Competentă pentru Străini presupune că există condițiile pentru dreptul de liberă circulație și ședere al cetățenilor UE. Aceasta poate solicita în conformitate cu directiva privind libera circulație să se dovedească îndeplinirea condițiilor. În acest sens se poate solicita prezentarea anumitor documente (art. 5a FreizügG/UE). Acestea pot fi de exemplu: 

  • confirmarea de angajare sau o adeverință de angajare de la angajator,
  • dovada unei activități independente,
  • dovada existenței mijloacelor de întreținere suficiente și a protecției asigurării de sănătate în cazul persoanelor care nu lucrează,
  • în cazul căutării unui loc de muncă dovada căutării cu perspectiva de succes motivată.​​​​​​​​​​​​​

Atenție: Pentru anumite documente este necesară legalizarea și traducerea în limba germană.

3. Șederea membrilor familiei

Membrii familiei, care însoțesc sau care se alătură unui cetățean UE, persoană cu drept de liberă circulație, au dreptul la libera circulație. Acest drept se aplică indiferent de naționalitatea membrului familiei, și de cetățenii din țări terțe.

Următorii membrii ai familiei pot să vină în Germania sau să se mute cu dvs. beneficiind de dreptul la libera circulație al cetățenilor UE:

  • Soții,
  • partenerii de viață înregistrați (uniuni consensualeconform legii germane a parteneriatului civil sau în baza dispozițiilor legale a unui alt stat membru UE sau al statelor Norvegia, Islanda și Liechtenstein),
  • proprii copii sau nepoți ai cetățenilor UE, soților sau partenerilor care sunt mai tineri de 21 de ani,
  • proprii copii sau nepoți, care sunt mai tineri de 21 de ani, precum și rudele pe linie directă (părinți, bunici, etc.), dacă cetățeanul UE, soțul acestuia sau partenerul de viață vă întrețin.

Autoritatea Competentă pentru Străini poate solicita membrilor familiei pe lângă o carte de identitate valabilă (pașaport sau carte de identitate) și o dovadă a relației familiale cu cetățeanul UE cu drept de liberă circulație. În plus, Autoritatea Competentă pentru Străini poate solicita prezentarea unei confirmări de înregistrare a cetățeanului UE.

Ca dovadă a dreptului de liberă circulație și de ședere al unui membru al familie, Autoritatea Competentă pentru Străini emite unui membru al familiei dintr-un stat terț un ”card de ședere”. Acesta trebuie înmânat în termen de 6 luni și este de regulă valabil timp de 5 ani.

Atenție: Membrii familiei care nu sunt cetățeni UE (cetățeni din țări terțe), au nevoie în funcție de țara de origine de o viză pentru călătoria în Germania.

4. Șederea persoanelor apropiate

Persoanele care sunt apropiate cetățenilor UE pot solicita un drept de ședere ca persoană apropiată de la Autoritatea Competentă pentru Străini. Acest lucru este valabil pentru persoanele care nu sunt cetățeni UE sau membrii ai familiei cu drept de liberă circulație, și sunt de regulă cetățeni din state terțe. Acest lucru permite reunificarea dacă există o relație familială sau consensuală stabilă și strânsă cu un cetățean UE. Persoanele apropiate sunt:

  • Rudele pe linie colaterală (de ex. frați, unchi și mătuși, veri etc.), și rude ale soților sau partenerilor de viață, precum și persoane care sunt înrudite cu un cetățean UE.
  • copii minori (sub 18 ani) care se află sub tutela sau într-o relație cu copilul adoptiv cu cetățeanul UE,
  • partenerul de viață al unui cetățean UE (fără existența unui parteneriat de viață recunoscut) dacă există o dovadă a conviețuirii pe termen lung (similară căsătoriei). Acceptarea calității de partener de viață este exclusă în cazul persoanelor care sunt căsătorie sau care au un parteneriat civil.

Atenție: Pe lângă calitatea de persoană apropiată trebuie îndeplinite alte condiții. Trebuie să existe o ocazie pentru ședere („ocazii de ședere“). Rudele pot fi întreținute de un cetățean UE sau pot fi în îngrijirea cetățeanului UE. În cazul partenerului de viață este necesar ca acesta să locuiască împreună cu cetățeanul UE în landul federal (art 3a alineatul (1) FreizügG/UE).

Autoritatea Competentă pentru Străini decide cu privire la cerere pe baza unei examinări detaliate a condițiilor personale, dacă este necesară șederea persoanei apropiate luând în considerare relația lor cu cetățeanu UE precum și alte puncte de vedere (de ex. dependența financiară sau gradul de rudenie). 

Pe lângă o carte de identitate valabilă (pașaport sau carte de identitate), Autoritatea Competentă pentru Străini poate solicita o dovadă cu privire la relația (familiară) cu cetățeanul UE cu drept de liberă circulație. În plus, Autoritatea Competentă pentru Străini poate solicita prezentarea unei confirmări de înregistrare a cetățeanului UE. Solicitantul trebuie să poată dovedi motivul șederii (De ex. dovada plăților de întreținere). În cazul partenerilor de viață, dovada se referă la condițiile existenței unei relații de durată cu cetățeanul UE. „Persoanele apropiate“ primesc ca dovadă a dreptului de ședere „un card de ședere“ conform art. 3a FreizügG, care are o valabilitate de 5 ani. 

5. Dreptul de ședere permanentă

Cetățenii UE care au staționat pe teritoriul federal timp de 5 ani în mod constant primesc un drept de ședere permanentă conform dispozițiilor dreptului de liberă circulație. Acest lucru înseamnă că dreptul de ședere există indiferent de existența condițiilor la dreptul la libera circulație. La cererea Autorității Competente pentru Străini, cetățenilor UE li se va emite un certificat care va atesta dreptul la ședere permanentă.

Acest lucru este valabil și pentru membrii familiei și persoanele apropiate dacă au avut timp de cinci ani domiciliul în Germania la un cetățean UE. Dacă nu sunteți cetățean UE, vi se va emite în termen de 6 luni de la solicitarea cererii un card permanent de ședere.

Indiciu: În cazuri speciale, cetățenii UE au dreptul la șederea permanentă înainte de expirarea celor 5 ani. Acestea pot fi următoarele constelații: Renunțarea la profesie în cazul unei vârste de peste 65 de ani, pensionarea anticipată, incapacitatea completă de muncă în cazul unui accident de muncă și a unei boli profesionale (articolul 4a alineatul 2 FreizügG/UE).